Ministranţii la Liturghie
În celebrările liturgice sunt diferite roluri: celebrantul, diaconul, dascălul, lectorul şi ministranţii. Ministranţii slujesc la Liturghie, îndeplinind unele servicii care îi dau acesteia solemnitate: împodobirea altarului, purtarea focului şi a lumânărilor, sunatul din clopoţei, prezentarea darurilor la Ofertoriu etc.
Ministranţii nu trebuie doar să slujească la altar, dar să se şi comporte conform evangheliei la şcoală, acasă, la joacă; să fie un exemplu pentru colegii şi prietenii lor, vorbindu le despre evanghelie; să facă fapte bune şi acţiuni caritabile, mai ales pentru persoanele care sunt în nevoi; în sfârşit, să aibă un comportament conform învăţăturii date de Domnul Isus.
Pozitia ministrantului
Cum trebuie să stea?
- Ministrantul se aşază pe scaun după ce se aşază celebrantul, împreună cu ceilalţi slujitori, la locul lui în prezbiter; trebuie să stea serios, demn, cu corpul drept, ţinând mâinile pe genunchi.
Cum să se ridice?
- Ministrantul se ridică, o dată cu ceilalţi slujitori, cu delicateţe, fără să facă zgomot, iar apoi ţine mâinile împreunate la piept.
Cum ţine mâinile?
- În timpul celebrărilor liturgice mâinile se ţin împreunate, apropiate de piept. Atunci când stă pe scaun mâinile se ţin pe genunchi. Când una din mâini este ocupată, cealaltă se ţine la piept.
Cum se îngenunchează?
- Se coboară genunchiul drept până la pământ, în dreptul călcâiului de la piciorul stâng, iar restul corpului rămâne perfect vertical. Se îngenunchează la intrarea în biserică (dacă este sfânta taină) şi atunci când se trece prin faţa tabernacolului.
Cum se dă semnul păcii?
- Ministranţii îşi dau mâna după îndemnul celebrantului "Dăruiţi vă pacea". Se va da semnul păcii numai cu colegul din stânga şi cu cel din dreapta (nu cu tot grupul de ministranţi).
Cum se face înclinarea?
- Există două feluri de înclinare: aceea a capului şi a corpului. Înclinarea capului se face aplecând doar capul, cu multă discreţie şi calm. Înclinarea corpului se face doar în anumite ocazii prescrise. Se apleacă corpul profund până la jumătate cu multă discreţie şi în linişte atunci când se trece prin faţa altarului unde nu este tabernacol cu sfânta taină (de ex. în Vinerea Mare) şi la cuvintele din Crez: "S-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioara, şi s-a făcut om".
Rugăciunea ministrantului
Isus te iubeşte într-un mod special. Te-a ales şi te-a chemat la o slujire specială în Biserică. Ca şi micul Samuel, şi tu eşti chemat la o slujire în Templul Domnului. "M-ai chemat, iată-mă! Vorbeşte, Doamne! Slujitorul tău ascultă!"
O, Isuse eu te ador şi-ţi mulţumesc pentru onoarea şi bucuria pe care mi-ai dat-o ca să-ţi pot sluji pe altar. Daruieşte-mi darul pietăţii, virtutea curăţiei şi cunoaşterea Doctrinei Creştine. Sporeşte credinţa mea faţă de prezenţa ta divină pe altarele noastre. Fă să devin cât mai bun şi să fiu un exemplu edificator pentru alţii.
În sfârşit, o, Isuse binecuvantează grupul nostru de ministranţi ca celebrările liturgice să fie cât mai frumoase, ca în mijlocul nostru să înflorească multe vocaţii la sfânta Preotie. AMIN
Culorile liturgice
Ministranţii trebuie să ştie că în diferite perioade sau zile din anul bisericesc culoarea unor haine liturgice este variată; iată care sunt culorile în diferite perioade:
Alb - se foloseşte în timpul Paştelui şi al Crăciunului, în sărbătorile lui Cristos şi ale sfintei Fecioare, ale îngerilor şi ale sfinţilor care nu sunt martiri. Este culoarea bucuriei Paştelui, a luminii, a vieţii.
Roşu - are două semnificaţii: darul Duhului Sfânt, dar e şi culoarea sângelui, adică a suferinţei, a martiriului. Se mai foloseşte în duminica Floriilor, în Vinerea Sfântă, în ziua de Rusalii, în sărbătorile apostolilor şi ale sfinţilor martiri.
Verde - se foloseşte în timpul de peste an. Exprimă tinereţea Bisericii, începutul unei vieţi noi.
Violet - indică speranţa, aşteptarea şi dorinţa de a-l întâlni pe Isus, spiritul de pocăinţă. Se foloseşte în Advent, în Postul Mare şi la înmormântări. Acestea sunt culorile principale, dar mai sunt şi altele care sunt mai puţin folosite:
Auriu - se foloseşte la sărbătorile foarte mari pentru a evidenţia importanţa lor.
Roz - ar trebui să se folosească în duminicile a III-a din Advent şi a IV-a din Postul Mare. Reprezintă tot penitenţa, dar într-o formă mai atenuată decât culoarea violet.
Bleu - este culoarea folosită în sărbătorile dedicate Maicii Domnului. Nu este numaidecât o culoare liturgică, dar mulţi o folosesc ca atare.
Preluare de pe: http://www.pfib.ro/ministrant2.php
